Drumul dacilor. 3 povești
Miez cald de toamnă pe Drumul dacilor, care străbate plaiurile înalte de deasupra Sarmizegetusei Regia. Am parcurs acest drum de câteva ori, căutând să înțeleg căile pe care dacii ajungeau la Sarmizegetusa și felul în care capitala era amplasată în raport cu aceste căi. Voi scrie despre aceste lucruri dintr-o perspectivă documentară, însă cu altă ocazie. Acum voi scrie altfel, pentru că am avut șansa să parcurg acest drum împreună cu trei artiști fotografi hunedoreni și am văzut prin ochii lor lucruri care altminteri nu mi s-ar fi arătat. Privirea mea a căutat urmele pașilor celor ce acum 2000 de ani străbăteau aceste locuri, urmele construcțiilor dacice de pe Rudele și Meleia, valurile fortificațiilor de pe Prisaca și Muncel, urmele drumurilor străvechi. Ochii lor au căutat însă mai departe.
Traseu parcurs: Costești-Prisaca-Brusturelu-Dealul de Groapă-Muncel-Godeanu-Scârna-Șteaua-Tâmpu-Rudele-Meleia-Poiana Omului-Prihodiște-Târsa-Costești. Toate fotografiile au fost făcute în aceeași zi.
1. Drum în lumină. Ioan Todor
Pentru Ioan Todor Drumul dacilor este un drum în lumină. Un drum cu multă strălucire și viață. Prin lentila lui, văd un drum al prosperității și al vremurilor de pace, când spre Sarmizegetusa se îndreptau convoaie cu mărfuri regale, când Meleia cea cu nouă vârfuri, presărată cu clădiri rotunde, arăta așa cum nu ne-o putem imagina astăzi, când de pe Muncel puteai să-i saluți, cu un chiot, pe confrații de pe Rudele, când Sarmizegetusa Regală strălucea orbitor în ochii drumeților ce poposeau în poiana Tâmpului, în drum spre capitală.
2. Drum în furtună. Florin Cazan
Pentru Florin Cazan Drumul dacilor este un drum în furtună. Cu culori intense și ceruri dramatice, cu frământări teribile și umbre grele, așa cum trebuie să fi arătat acest drum în prejama sfârșitului. Un drum bătut de copitele aprinse ale cailor, un drum gata să se scufunde, tăiat pe plaiuri ce parcă se prăvălesc sub apăsarea clipelor din urmă ale Sarmizegetusei. Un ultim drum care, de atunci, nu mai duce nicăieri.
3. Drumul zeilor. Grigore Roibu
Pentru Grigore Roibu Drumul dacilor este un drum spre un alt tărâm. Un drum cu iz nepământesc, cu ademeniri și vrajă, un drum dintr-un timp netimp, care nu mai vorbește despre daci și istorie, ci despre zei și nemurire.
De la Grigore Roibu puteți învăța arta fotografiei la atelierul „Călătorie în istorie”, care se va desfășura în zona cetăților dacice în perioada 27-29 noiembrie 2015, detalii aici.
Le mulțumesc celor trei fotografi pentru această experiență extraordinară, precum și ghidului nostru, dl Ion Nasta.