„Fântâna zeilor”. Construcții necunoscute la Sarmizegetusa Regia (2)

Știm foarte puține despre Sarmizegetusa Regia, chiar dacă peste câțiva ani vom sărbători centenarul cercetărilor sistematice. Surprize pot apărea oricând, chiar fără săpături arheologice. Un exemplu îl constituie cercetarea documentelor din sec. al XIX-lea, ce provin de la o serie de pasionați care au săpat în sit și au făcut descoperiri despre care astăzi nu mai știm nimic.

În cercetările mele prin astfel de documente de arhivă, manuscrise și publicații vechi (cercetări care au deja șapte ani), am identificat mai multe structuri/clădiri care existau la Sarmizegetusa Regia în sec. al XIX-lea, dar astăzi nu mai există (sau poate mai există ceva rămășițe din ele, dar nimeni nu s-a preocupat să le cerceteze în vremurile recente).

Am scris AICI și AICI despre o astfel de construcție, o posibilă „închisoare” a dacilor, care era situată sub actuala poartă de est, în care s-a găsit o tibie umană pe care se afla un lanț. Construcția a fost dezvelită la începutul sec. al XIX-lea, iar astăzi nu se mai știe nimic despre ea. Groapa rezultată în urma săpăturilor a fost astupată în 1980. Arheologii nu au investigat niciodată posibilele urme rămase din această interesantă structură de piatră.

O a doua construcție necunoscută a fost scoasă la iveală în 1844 de către medicul hunedorean Fodor András. Primul lucru care i-a atras acestuia atenția când a ajuns în zona sacră (despre care nu se știa, la acea vreme, că este o zonă cu temple), a fost izvorul. Poate și pentru că era specialist în balneologie.

Izvorul astăzi

A urmărit firul apei și a constatat că acesta dispare sub pământ la un moment dat, printr-o gaură cu diametrul de cca 15 cm, și reapare mai încolo, în coasta dealului, la o distanță de cca 19 m. A început să sape în locul în care reapărea apa și a dat de o construcție din blocuri de piatră frumos prelucrate, înaltă de aproape 2 m, lată tot atât și lungă de aproape 6 m. În peretele dinspre deal se găsea un tub de zinc (sau poate de plumb), cu diametrul de cca 4 cm, iar în peretele opus, cel dinspre vale, a găsit deschizătura unei uși și mai multe seturi de cuie și balamale de la aceasta. Pe aceeași latură, în partea de jos a peretelui, se găseau un jgheab de piatră, care putea fi blocat, și prin care apa adunată în interior putea fi lăsată să curgă spre vale. Fodor a mai văzut în interiorul clădirii niște blocuri de piatră aranjate pe lângă pereți, despre care a crezut că sunt „scaune”. În interpretarea lui de balneolog, ceea ce tocmai descoperise era o „baie de apă rece”, folosită în trecut de locuitorii cetății.

Propunere de reconstituire a clădirii dezvelite în 1844 (arh. Marian Coman)

Întors acasă, Fodor a ținut o conferință și a publicat un articol într-un ziar local, în care a povestit ce descoperiri a făcut. Plin de entuziasm, a strâns o echipă de 18 oameni și a urcat din nou la cetate, în anul 1847. Deja imediat după descoperire, el își exprimase temerea că pereții clădirii se vor ruina repede, din pricina apei și a noroiului care se scurgeau peste ei. Iar temerile i-au fost adeverite: trei ani mai târziu, nu mai găsea în picioare decât peretele nordic. Acum însă redactează un plan și pune pe plan locul în care găsise această construcție. Colegii lui notează și ei pe planurile lor punctul exact în care se găseau ruinele clădirii. Toate indiciile arată că este vorba de locul în care izvorul se scurge în vale, în marginea terasei XI.

Ce s-a întâmplat mai departe? După un secol și ceva, când săpăturile arheologice au luat amploare, probabil că nu se mai vedea mare lucru în acel loc. Izvorul a fost amenajat ca „duș” pentru studenții care făceau practica arheologică acolo. În 1980, când au avut loc lucrări hidrotehnice în sit, cu scopul de a asigura drenarea apelor, a fost „regularizat” și cursul acestui izvor, iar în peisaj au apărut cămine de beton acoperite cu capace de fontă. Astăzi apa dispare sub pământ cam în același loc în care dispărea și acum un secol și jumătate și este condusă printr-o țeavă spre coasta dealului. Capătul unei țevi de plastic este și acum vizibil în locul în care apa debușează spre vale.

„Dușul” studenților

La ce folosea acea construcție în vremea dacilor? La prima vedere, după informațiile pe care le avem de la Fodor, pare să fie vorba de un bazin, de o „fântână”, ce colecta apele izvorului ce curgea printre temple. Poate un izvor sacru, posibil o „fântână” cu conotații religioase sau poate doar cu rol practic. Totuși, sunt unele detalii care te pun pe gânduri: de ce avea ușă această construcție (în cazul în care Fodor descris corect ce a văzut)? Și ce rol aveau acele blocuri așezate pe lângă pereți? Din păcate, informațiile sunt prea vagi ca să putem avansa cu interpretările. O cercetare arheologică atentă ar putea să mai descopere urme ale acestei structuri și să lămurească misterul.

Până atunci, rămânem în lumea imaginației, a fântânilor sacre, în care zeii își spălau dimineața chipul, înainte de a zâmbi peste Sarmizegetusa.

Detalii despre această descoperire am publicat AICI și în cartea Sarmizegetusa Regia – Redescoperirea cetății.

O reconstituire virtuală ipotetică semnată România de Vis: