Maratonul Dacilor – câștigători și câștigați
E așa de faină povestea asta cu Maratonul Dacilor, că nu pot să nu v-o spun!
Mai întâi, dacul ăsta care râde cu dinții până la căciulă: Daniel Lixandru, creierul, inima, sufletul, mânile și picioarele maratonului. Nu degeaba asociația pe care o conduce se numește Corporeanima. La ei totul se face cu trup și suflet. Împreună cu colegii lui și cu voluntarii asociației a făcut o groază de alergătură pentru alergarea asta: a marcat zeci de km de trasee prin munți, s-a zbătut și a obținut sprijin de la autoritățile locale și de la sponsori și a organizat cea de-a doua ediție a unui maraton care va face istorie, și la propriu, și la figurat: Maratonul Dacilor. Traseul include toate cele patru cetăți dacice din zonă (Costești-Cetățuie, Costești-Blidaru, Piatra Roșie, Sarmizegetusa Regia) și așezarea dacică de la Fețele Albe.
Daniel Lixandru
Noi am organizat un punct de alimentare (cu bucate dacice) la Piatra Roșie, la capra podețului peste Valea Alunului. Noi, adică Pensiunea Dacica. Piesa de rezistență: plăcinta de mei cu miere și nucă. Oaspeții pensiunii au stat de la prima oră și i-au așteptat pe concurenți. Pentru noi, ei au fost primii câștigători ai Maratonului: i-au apaludat și încurajat pe alergători, le-au umplut butelcile cu apă și au făcut gard viu să nu îi lase pe cei mai apucați să țină drumul înainte spre Luncani, când trebuiau să treacă podețul și să o ia pe deal. Nu a folosit de fiecare dată, cei mai încrâncenați dintre alergători au ignorat marcajele și săgețile, au sărit peste obstacole, au ocolit oamenii și au luat-o în viteză înainteeeee, pe drumul greșit 🙂
Apoi, oamenii ăștia faini care au venit să alerge prin cetățile dacilor. Cei mai mulți au alergat cu atâta bucurie, au admirat peisajul, s-au oprit pe la noi, unii ne-au zis bancuri, alții au fluturat steaguri, alții ne-au povestit cum au ajuns să participe la maraton. Unora le-au dat lacrimile de emoție, la aplauzele noastre. Cei mai mulți, au gustat din bucatele noastre și au băut apă. Sau și-au turnat-o în cap și pe picioare, să se răcorească. Și au plecat mai departe, la fel de bucuroși. Pe drumul cel bun 🙂
I-am tot admirat: fete superbe, doamne trecute de a nu știu câta vârstă, dar frumoase și grațioase, ficiori faini, moși fibroși, care la 70 de ani rup opincile, cetățeni bonomi, veseli și povestoși – o lume întreagă într-o alergare.
Ne-a plăcut foarte tare de o doamnă roșcată, care a ajuns ultima: era așa de bucuroasă de tot ce vedea, de locuri, de oameni, de cetăți, de priveliște, de traseu, de noi, de tot. Nu-i păsa că e ultima, ea nu concura cu nimeni, era câștigată oricum. Alergase și la Atena, și la Roma, iar acum venise la daci. Oameni care prețuiesc mai mult drumul decât capătul lui.
Da, ne-a fotografiat bucatele :))
Seara ne-am dus la Costești, la premiere. Câțiva câștigători, dar toți participanții câștigați. Știți bine cât de important e sportul. Dacă îl combini și cu niște cetăți dacice, uite, ce treabă fenomenală iese!
Eu am dat premiile din partea Editurii Dacica, pentru fiecare dintre cei 12 câștigători câte o hartă a Daciei. Domnu’ Decebal, cel în opinci și blană de urs, a dat miere premianților.
Trebuie să vă mai arăt ceva. Fătuca asta drăguță, câștigătoarea semimaratonului la fete, nu știu cum o cheamă. I-aș fi dat vreo 22 de ani, așa. Până ni i-a prezentat pe cei trei copii ai ei, dintre care cel mai mare are 9 ani. Nu știu dacă m-am exprimat sufcient de clar: are trei copii și e campioană. În poza de mai jos cu doi dintre copii și cu organizatorul (cum spuneam, cu dinții până la căciulă).
Așa. Ce ziceam? 3 copii, campioană. Nu vă spun vârsta reală. Gata, mă duc să înhaț o bucată de plăcintă de mei, că nu mai am mult nici eu până la finish.
