Alături de familia Nechita din Luncani

Viața în mijlocul Bucureștiului, timp de atâția ani, mi-a arătat cât de singur și străin poți să fii între miile de oameni din jurul tău. Poți locui ani de zile într-un bloc fără să ajungi să-ți cunoști vecinii. Poți să te plimbi pe străzi ore în șir și să nu întâlnești nici un cunoscut. Uneori e un avantaj să te poți pierde în mulțime. Dar, pe termen lung, sufletul sărăcește.

M-am mutat în satul Alun pe la sfârșitul lui 2009, iar din 2013 activitățile din preajma Fundației Dacica și a Pensiunii Dacica au luat avânt. A fost o schimbare nu doar de peisaj, de aer, de cer. A fost o schimbare de lume.

O mână de oameni care îți devin, brusc, familie. Pe care te poți baza oricând, la orice oră. Care vin și noaptea la ora două să îți dreagă centrala când scoate fum, sau își lasă treburile din gospodărie ziua ca să te ajute pe tine să-ți faci gardul. Câțiva oameni care te salută de câte ori treci cu mașina prin sat, câțiva copii care îți zâmbesc sfios când te văd.

Am dat cerul poluat al capitalei pe cetățile dacilor, pe izvoarele și pajiștile din munți. Am dat aglomerația și singurătatea din București pe o mână de oameni buni.

Mă simt datoare în fiecare zi față de comunitatea care m-a primit și m-a adoptat. Nu mă pricep la prea multe și nu știu cum pot să o ajut. Dar pentru asta există preot în sat, care știe nevoile fiecăruia. Așa am aflat de familia Nechita din Luncani, o familie cu patru copii, care trăiește într-o căsuță în sat, dar deține și o garsonieră într-un fost cămin muncitoresc din Călan. Acolo stau copiii cei mari când merg la școală, însă blocul nu este racordat la nici o sursă de căldură.

Mama copiilor este casnică, iar tatăl este pensionat de boală, după ce serviciul la fostul combinat i-a afectat sănătatea. Copiii sunt Anamaria (17 ani), Claudiu (10 ani), Claudia (13 ani) și Ioan-Andrei (2 ani). Cei mari merg la școală. Nu și-au permis o centrală termică, costurile fiind mult prea mari pentru ei. I-am găsit încălzindu-se la un aragaz cu butelie.

Pe doi dintre copii îi știam deja, îi chemaserăm la Pensiunea Dacica la sfârșitul lui 2016 să se întâlnească cu Moș Crăciun. Când Norman a trecut pe la ei, înainte de sărbători, și i-a întrebat pe copii ce să le aducă Moșul, Claudiu a început să plângă. Sper că i-a revenit zîmbetul după această întâlnire.

Claudiu

Claudia

M-am gândit cum aș putea aduna suma de peste 7000 lei, necesară achiziționării centralei, caloriferelor, montajului și racordării. Nici eu nu dețineam o asemenea sumă. Dar aveam altceva: prieteni. Prieteni care au încredere în mine și care, puțin cu puțin, puteau pune laolaltă suma.

S-a întâmplat să fie înainte de ziua mea de naștere cu vreo lună, când am văzut pe facebook o campanie extraordinară, gândită de platforma Galantom: „Dăruiește-ți ziua de naștere”. În loc de cadouri, petrecere, tort, poți face o faptă bună. Îi rogi pe cei care ar fi vrut să îți facă un cadou de ziua ta să doneze contravaloarea cadoului pentru o faptă bună pe care vrei să o faci. Așa am decis să îmi donez ziua de naștere familiei Nechita, pentru achiziționarea unui sistem centralizat de încălzire. Nu voiam petrecere și tort, voiam bucuria celorlalți, pe care să o pot da mai departe.

Nu știam la ce să mă aștept. Am fixat un target de 5000 lei și m-am gândit că cei câțiva prieteni apropiați vor răspunde apelului. Mobilizarea a fost însă mult peste așteptări, iar surpriza cea mare a venit din partea unui mare număr de oameni care nu m-au întâlnit niciodată, dar au avut încrederea și generozitatea de a dona.

Vestea s-a răspândit repede, doar prin intermediul rețelei de socializare Facebook. S-au adunat 7420 lei, cei mai mulți online, prin platforma Galantom, dar au venit donații și prin poștă sau prin transfer bancar. M-au onorat cu daruri o mulțime de prieteni, dintre care pe cei mai mulți nu i-am întâlnit niciodată, dar îmi sunt apropiați și dragi prin susținerea pe care mi-o acordă de mai multă vreme. Au donat, în beneficiul familiei Nechita, pensionari cu pensii modeste, tineri cu salarii mici, chiar studenți. Au venit în ajutor români plecați în străinătate, dar care au rămas solidari cu cei de acasă. Au renunțat la o parte din puținul lor atâtea persoane care știu că ar fi avut nevoie de acei bani. Au ajutat, cu sume generoase, oameni care nu au uitat ce înseamnă să treci în viață prin momente grele.

Suma adunată a fost foarte apropiată de cea necesară. S-au scăzut comisioanele, iar diferența a fost acoperită de Fundația Dacica.

„Galantom este un om mereu dispus să ii ajute pe alții, în mod dezinteresat; generos; darnic; mărinimos.” Iată oamenii buni, galatomii care au donat, și cărora le mulțumesc din suflet:

Achiziționarea sistemului de încălzire a avut loc imediat după încheierea campaniei de donații, iar montajul și racordarea s-au finalizat în decurs de o lună.

Despre bucuria familiei Nechita nu vă pot spune prea multe: sunt oameni modești și sfioși. Ne-au mulțumit cu capul plecat, emoționați și parcă încurcați că cineva s-a gândit la ei. Vă pot spune însă despre bucuria mea.

Traiul în natură, într-un sat aproape uitat de lume, dar nu și de Dumnezeu, te învață cât de inutile sunt o mulțime de lucruri, gesturi și obiceiuri pe care ți le impune societatea de consum, orașul, viața într-o comunitate „modernă”. În fața pădurilor nesfârșite, a pajiștilor cu flori, a amurgurilor calde, a zăpezilor adânci și a furtunilor de vară, în fața cerului cu stele infinite, te lepezi de atâtea false chipuri pe care le foloseai ca să te aperi de lumea agresivă a orașului mare, renunți la fețele egoului cu care voiai să(-ți) demonstrezi cât de bun sau valoros ești. Ce rămâne? Bucuria simplă, de fiecare zi, mirările în fața lucrurilor mărunte, neîncetata uimire în fața măreției lumii. Și, mai ales, sentimentul profund al comuniunii cu tot ce e în jurul tău, înăuntrul și în afara ta. Și atunci înțelegi că tot ce faci pentru altul, faci de fapt pentru tine și faci pentru întreaga lume. De aceea, bucuria celorlalți este bucuria mea. Iar bucuria mea sper să fie și bucuria voastră.