Cum a fost distrus „turnul circular” de la Sarmizegetusa Regia

M-am plimbat de multe ori pe drumul ce duce pe la sud de cetate spre zona sacră. Multă vreme n-am știut peste ce trec roțile mașinilor care se duceau cu diverse treburi la temple (utilaje, mașini ale arheologilor, ale actualei administrații, mă rog, cei de-ai casei): drumul trece peste un monument unic în lumea dacică, spulberat de buldozere în 1980 și niciodată cercetat de arheologi.

Prin 2010 mă apucasem să studiez „baia romană”, scotocind prin rapoartele austriecilor, care săpaseră acolo în 1803-1804. În anii următori am fost de mai multe ori la fața locului, ca să văd ruinele acestei construcții.

Decembrie 2012, în „baia romană” de la Sarmizegetusa Regia

Încercând să descifrez planul construcției, am constatat că lipsea de pe teren ceva fundamental: clădirea rotundă. Pe toate planurile „băii” apare o structură circulară independentă, situată la 2-3 metri depărtare de colțul sud-estic al clădirii „băii” și considerată parte a acestui complex „termal”. Diametrul exterior al clădirii era de cca 8,50 m, deci nu era deloc mică, așa încât să îmi scape privirii.

Plan din 1950, cu amplasarea clădirii circulare de la sud de fortificație

Cu planurile în mână, am tot încercat să stabilesc locul în care trebuia să se afle ciudata construcție, dar oricât m-aș fi învârtit, tot în drum ajungeam. Cu alte cuvinte, drumul trecea peste ea. Ultima oară când mi s-a permis să văd locul era pe la începutul lui iunie 2013. Am reușit să identific terasa pe care s-a aflat cândva această construcție: se dinstinge clar pe traseul drumului, fiind rotunjită și ieșită în afară față de drum. Câteva zile mai târziu, furtuna avea să scoată din pământ celebra matriță în apropierea porții de sud, iar traseul a fost închis.

Locul în care se aflau ruinele „turnului” – foto iunie 2013

Bănuiam că ruinele construcției au fost spulberate când s-a amenajat drumul, dar nu găseam nici un plan pe care să fie trecut și drumul, și „baia romană”. Iar asta nu e o întâmplare: dacă ar fi fost trecute ambele pe plan, ar fi ieșit imediat la iveală oroarea: drumul trece peste construcția circulară! Așa că n-o să le găsiți niciodată pe ambele pe același plan.

Acuma să vedem ce se știe despre misterioasa clădire. În 1951 C. Daicoviciu a reprezentat-o pe plan, ceea ce înseamnă că încă era vizibil conturul ei. Nu ne spune absolut nimic despre ea (dimensiuni, tehnici de construcție, inventar, stare de conservare). Ea apare și pe câteva planuri ulterioare, preluată din planul lui Daicoviciu. Nu a fost cercetată niciodată de arheologi. Nu există nici un desen sau fotografie (publicate!) cu ruinele clădirii, nici o descriere, nici o informație de nici un fel care să ateste că i s-a acordat cea mai mică atenție din 1950 până azi.

Totuși, există câteva date foarte prețioase ce provin de la începutul sec. al XIX-lea, nevalorificate până acum, păstrate în rapoartele fiscului austriac. Clădirea a fost dezvelită de către austrieci în 1804 și interpretată drept „turn de strajă”. Era perfect circulară, fără nici o intrare la nivelul solului și fără ferestre, de unde se deduce că zidurile erau conservate pe o înălțime considerabilă. Rapoartele de săpătură spun că avea ziduri foarte solide. În interior a fost identificat un cuptor cu cenușă pe el, fragmente ceramice și de râșnițe, cărămizi, bucăți de sticlă și de zgură, cuie și chiar oase.

Clădirea circulară pe planul austriac din 1804

Construcția nu are analogii în zona cetăților din Munții Șureanu și nu pare să aibă nici o legătură cu ideea de „baie”, așa cum arată inventarul ei. De altfel, nici clădirea cea mare, considerată decenii la rând „baie romană” (dar rămasă cercetată de arheologi), nu pare să fie ceea ce se afirmă că este, așa cum sugerează cercetările desfășurate acolo în secolul al XIX-lea.

Lucrările de restaurare din 1980 reclamau o cale de acces spre zona sacră, pe care să circule mașinile grele încărcate cu materiale. Astfel a fost amenajat drumul tehnic de la sud de cetate, care duce din parcarea de la poarta de vest până la temple. Drumul a fost amenajat peste ruinile acestei clădiri, care astfel a  fost complet distrusă.

Imagine Lidar (captură din filmul BBC Rome’s Lost Empire), cu suprapunerea planului ruinelor de la sud de fortificație

Detaliu din imaginea Lidar, cu locul în care a fost amplasată construcția circulară, peste care acum trece drumul

Exista și înainte un drum pe acel traseu, mai îngust, care însă ocolea construcția circulară. Acesta a fost lățit în 1980, spulberând monumentul. În sec. al XIX-lea acolo era doar o potecă.

Astăzi se mai poate vedea terasa circulară pe care a fost situată clădirea, traversată de drum, și câteva blocuri de piatră aruncate în marginea terasei.

Lucrările de restaurare și conservare din 1980 prevedeau o supraveghere permanentă din partea arheologilor. Ce s-a întâmplat în acest caz? Nu au fost arheologii prezenți? Au fost acolo, dar nu s-a ținut cont de recomandările lor? Nu a existat altă soluție, decât distrugerea monumentului? Dar chiar și așa, monumentul putea fi desființat după ce ar fi fost cercetat temeinic, desenat, fotografiat, recuperat inventarul etc., eventual chiar demontat și reasamblat în altă parte, pentru a fi conservat.

Poate că printr-o cercetare atentă s-ar mai putea recupera unele informații – amprenta unei fundații, resturi de inventar, cine știe… Până atunci, ar trebui să se recunoască oficial distrugerea, iar fosta clădire, străbătută de drum, să fie marcată pe planuri doar cu linie punctată.

Ce ironie să distrugi un monument ca să faci acces utilajelor pentru conservarea altora… Peste un timp, cine știe cât de îndelungat, vom ajunge la concluzia că monumentul distrus avea o însemnătate istorică la fel de mare cu cele pentru care a fost sacrificat.

____________________

Later edit 28.11.2020.

Au trecut cinci ani de la textul de mai sus, dar nimeni nu a avut nici o reacție sau inițiativă cu privire la acest subiect.

Mai multe detalii despre povestea acestei clădiri puteți găsi în articolul Monumente Pierdute. „Turnul circular” de la Sarmiegetusa Regia și în cartea mea Sarmizegetusa Regia – Redescoperirea cetății, unde am detaliat și problema așa-zisei băi romane.