Școala Altfel și Ziua Monumentelor – 2019

Anul acesta programul oferit de Fundația Dacica copiilor din Boșorod în „Săptămâna Altfel” a coincis cu Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor (18 aprilie), care a avut ca temă în întreaga lume „Peisajele rurale”. Un prilej cât se poate de bun să le vorbim copiilor despre patrimoniu, despre valoarea și importanța peisajului rural autentic și despre ce pot face ei pentru conservarea acestui peisaj, în mijlocul căruia s-au născut și trăiesc.

Dr. Aurora Pețan, președinte al Fundației Dacica, a ținut o lecție interactivă cu copiii, iar arh. Marian Coman, vicepreședinte al Fundației, le-a vorbit celor mici despre cum poți construi case moderne și confortabile inspirându-te din arhitectura tradițională și păstrând spiritul locului.

Am vizionat apoi filmul „Mândrie și beton” (Pride and concrete), regizat de Petruț Călinescu, despre cum s-au distrus unele peisaje rurale maramureșene, un exemplu negativ care nu ar trebui să se mai repete nicăieri.

Partea cea mai captivantă a programului a constat într-un atelier de confecționare a unor machete de case țărănești, coordonat de dr. Mihai Căstăian, de la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Orăștie. Copiii au fost foarte creativi, cuminți și pasionați.

Mulțumim Școlii Generale Boșorod, care în fiecare an ne bucură cu acești copii minunați. Mulțumim doamnei Directoare Otilia Tomescu, care de fiecare dată îi însoțește pe copii, precum și celorlalți trei profesori care au participat cu entuziasm la această acțiune. Sperăm să îi revedem pe toți cât mai curând!