Primire donatie de carti din biblioteca I.H. Crisan

Centrul de Studii al Fundației Dacica a primit cu recunoștință o donație de cca 200 de volume din domeniul istorie veche și arheologie care au aparținut regretatului arheolog I.H. Crișan. Donația s-a făcut prin bunăvoința dnei Eva Crișan, soția savantului. Cărțile au intrat în inventarul bibliotecii nostre și vor fi la dispoziția celor ce vor trece pragul Centrului. Îi mulțumim dnei Eva Crișan și ne mândrim cu aceste prețioase cărți. Se află în curs de procesare o a doua donație de cărți de istorie, din partea dnei Lia Onițiu din Cluj-Napoca, pentru care suntem de asemenea recunoscători.

Arheologi pentru o zi la Piatra Rosie

AFIS SCOALA ALTFEL low

În cadrul programului săptămânii activităților extrașcolare – ediția 2014 „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, Fundația Dacica organizează, în data de 10 aprilie 2014, acțiunea „Arheologi pentru o zi la Piatra Roșie”, la sediul său din satul Alun, com. Boșorod, jud. Hunedoara, în colaborare cu Școala Generală Boșorod.

Programul va include activități de arheologie experimentală: săpătură și dezgropare de obiecte (îngropate special în acest scop), prelucrarea obiectelor descoperite (curățare, restaurare); atelier de creativitate (modealj și pictură); jocuri educative; prezentări multimedia; transportul copiilor de la Boșorod la sediul Fundației Dacica și retur, gustare de prânz.
Din echipa organizatoare fac parte doctoranzi în arheologie, profesori  și voluntari.

Simpozionul National din Valea Alunului, editia I, 8-11 mai 2014

Centrul de Studii al Fundației Dacica organizează, în perioada 8-11 mai 2014, Simpozionul National din Valea Alunului, editia I, cu tema:

AȘEZĂRI ȘI TERITORIILE LOR.
Abordări metodologice și studii de caz

Înscrierile se fac până la data de 15 aprilie, trimițând titlul prezentării și un scurt rezumat la adresa de contact simpozion@dacica.ro. Numărul de locuri este limitat.

Cazarea și masa sunt asigurate de organizatori, la Pensiunea Dacica. Programul include un tur la cetățile dacice din Munții Orăștiei.

Date importante
»   15 aprilie: data-limită pentru trimiterea titlului și a rezumatului comunicării
»   1 mai: publicarea programului
»   8-11 mai: desfășurarea lucrărilor simpozionului
»   1 iulie: data-limită pentru trimiterea textului final (într-o limbă străină)
»   1 octombrie: publicarea volumului, la o editură acreditată CNCS.

Comitetul științific
Dr. Florin Gogâltan
Lect.dr. Dorel Micle
Dr. Cristian C. Roman
Dr. Aurora Pețan

Comitetul de organizare
Dr. Aurora Pețan
Drd. Raluca-Eliza Bătrînoiu
Marian Coman
Alexandru Hegyi

Parteneri
Pensiunea Dacica
Asociația Arheovest Timișoara
Association for Promoting Transilvanian Archaeological Heritage


Afis Simpozion Alun 2014 (1)

Invitatie Simpozion Alun 2014_Page_1

Invitatie Simpozion Alun 2014_Page_2

Revista Doctoranzilor în Istorie Veche si Arheologie (ReDIVA), I/2013

coperta new 2 B

A apărut primul număr al Revistei Doctoranzilor în Istorie Veche și Arheologie (ReDIVA), I/2013.

Cuprins

Alexandru Berzovan, Some remarks on the Dacian silver hoard found at Gura Văii (Pleșcuța town, Arad County)
Aurora PețanSarmizegetusa Regia in the Austrian map of 1804
Szabó Csaba, The Mithraic Statue of Secundinus from Apulum
Dan Deac, Being an Isiac in Potaissa. Short remarks on RICIS 616/0102 (= CIL III 882)
Boda Imola, Torma Károly (1829-1897) and the archaeological research in Roman Dacia. Case study: Ilişua
Ion Ceban, Archäologische Denkmäler in der Gemeinde Slobozia Mare, Bezirk Cahul, Republik Moldau
Vladimir Ovtchearov, Detailed investigation of countermarked coinage from Dobrudja Despotat (case report)

Detalii la www.rediva.ro.