Unde răsare soarele la Sarmizegetusa Regia? (în căutarea nordului pierdut)
Poate părea de necrezut, dar timp de 65 de ani, arheologii de la Sarmizegetusa Regia nu au reușit să determine nordul pentru situl căruia i-au dedicat, se presupune, o viață de cercetări. Nordul lor nu are o aproximație de 2-3 grade. Nordul lor are o eroare de aproape 45 de grade spre est, deși situl a beneficiat de cel puțin trei ridicări topografice de maximă precizie. Cum a fost posibil? Și cum de e posibil în continuare?
La începutul sec. al XIX-lea, arheologul maghiar Finály Gabor elabora primul plan corect al dealului Muncelului, cu amplasarea cetății. Conturul fortificației era foarte corect, iar nordul, evident, în direcția în care trebuie. D.M. Teodorescu venea și el, două decenii mai târziu, cu un topograf maghiar din Orăștie, și publica un plan parțial al ruinelor: contur precis al fortificației, nord corect.
În 1951 C. Daicoviciu publică un plan al fortificației făcut „la ochi”, cu conturul foarte aproximativ în sfertul sud-vestic și fără indicarea nordului. Planul a făcut carieră și este folosit și astăzi, „îmbunătățit” de către Ioan Glodariu, care i-a pus întâi un nord greșit cu 15 grade spre vest, apoi un altul, greșit cu 45 de grade spre est (o variație de 60 de grade – o nimica toată pentru cel mai important sit arheologic din România). Regresul este evident. Conturul a rămas la fel de greșit, în ciuda faptului că între timp s-au făcut cel puțin trei ridicări topografice, pe bani mulți, plătiți din buzunarele noastre de contribuabili, măsurători care au furnizat date precise, dar nu au fost niciodată utilizate sau publicate. Glodariu s-a pensionat; de vreo 6-7 ani a venit o echipă nouă, am intrat în mileniul super-tehnologiilor, avem imagini satelitare, ortofotoplanuri, scanare Lidar, dar se folosesc aceleași planuri prăfuite, greșite, moștenite din 1950. Iar în 2011 s-au dat bani pentru încă o ridicare topografică.
Planul fortificației, care reprezintă, în opinia mea, una dintre cele mai mari bătăi de joc din istoria cercetărilor de la Sarmizegetusa Regia (mai sunt și altele), tronează de patru ani la intrarea în incinta monumentului UNESCO și reprezintă planul actual oficial, așa cum rezultă și din site-ul web oficial al colectivului „Cetățile dacice din Munții Orăștiei”, dar și din faptul că este amplasat la intrarea în sit prin grija aceleiași echipe și cu concursul Administrației sitului.
Iată și o captură de imagine din site-ul oficial.
Și o suprapunere a planului oficial pe Google Earth, ca să fie clar:
Greșeala a fost semnalată prima oară în 2005, de către A.S. Stefan, în cartea sa dedicată războaielor daco-romane. Apoi a fost semnalată de mine în mai multe rânduri (în două articole publicate în 2013, AICI și AICI, cu o corecție a planului în alt articol publicat în același an AICI; în 2014 am renunțat la planul lui Glodariu, fie și corectat, utilizând ridicarea topo din 1979, vezi AICI; într-un articol din 2015 mi-am construit propriul plan, AICI). Evident, fără nici o reacție. Am discutat problema mai în detaliu într-un studiu amplu, intitulat „În căutarea nordului pierdut. 200 de ani de cartografie la Sarmizegetusa Regia”, publicat în februarie 2015, AICI. În luna mai a aceluiași an, am prezentat aceste informații la un simpozion organizat de Institutul de Arheologie din Cluj-Napoca.
Am spus cele de mai sus ca să arăt că cei care răspund de acest sit nu se pot scuza că n-au știut (că nordul lor e la dracu-n praznic). Ei știu foarte bine, doar că nordul a fost stabilit de înaintași și „tradiția” trebuie respectată. La care se adaugă, probabil, orgoliul: e greu să recunoști că ai greșit în halul ăsta, atâția ani la rând.
Ah, nu am spus nimic despre planul zonei sacre: acolo eroarea este de „doar” 15 grade:
Desigur, unii le-ar putea găsi o scuză: că e omenește să greșești (chiar și decenii la rând), că nu toți pricep ce e aia o ridicare topografică și, deci, nu le folosește la nimic, că nu toți au auzit de Google Earth, că nu se vede bine mușchiul de pe copaci… Dar cercetările acestea, conduse de profesori universitari, sunt finanțate, de decenii, din banii contribuabilului, care are dreptul măcar să știe unde răsare soarele la Sarmizegetusa Regia când vizitează acel sit. Sit înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO. Nu știu dacă am subliniat asta suficient. Nu, nu e biserica din Cucuieții din Deal, cu un panou făcut de popa din sat. E SARMIZEGETUSA REGIA.
BONUS: ca să vedeți că nu e vorba de o greșeală izolată, de o scăpare nevinovată, vă arăt și planurile oficiale ale cetăților Costești-Cetățuie și Costești-Blidaru, capturi de imagine din același site web oficial, suprapuse pe Google Earth (pentru ambele există și ridicări topo, neutilizate de arheologi): primul are o eroare a nordului de 32 de grade, celălalt de „doar” 26 de grade.
Ce voiam să spun, de fapt. Am plecat într-un miez de iarnă la Sarmizegetusa Regia cu noaptea-n cap, în vremea când încă aveai voie să intri în sit la orice oră. Voiam să văd cum răsare soarele în zona sacră. Și pot să confirm, ba mai mult, chiar doresc să transmit pe această cale arheologilor care patronează situl și Administrației, că soarele răsare în altă parte. 😉