Ziua Cetății dacice Piatra Roșie – 2018
Când locuiești la doi pași de o cetate dacică, monument de importanță mondială, nu poți să nu te gândești că ești cumva vegheat de ea. Treci zilnic pe sub umbra ei maiestuoasă, îți croiești propria istorie ca o continuare a unei istorii mai mari, începute acum două milenii, și ajungi să simți că cetatea e parte din familia ta, un strămoș drag, un moș cocoțat în vârf de deal, care își duce bătrânețea uitat și părăsit de lume, dar împăcat și senin.
Așa că am decis să îl vizităm cât mai des, să îi spunem că nu l-am uitat, că familia lui de peste milenii încă îi privește cu admirație zidurile și îi cercetează istoria și chiar să îl sărbătorim o dată pe an, de obicei în ultima sâmbătă a lunii august.
Cea de-a patra ediție a Zilei Cetății dacice Piatra Roșie, organizată și finanțată de Fundația Dacica, în colaborare cu Pensiunea Dacica, a adunat o mulțime de oameni, mulți veniți de departe special pentru acest eveniment. A fost o mare bucurie, o sărbătoare care a pus laolaltă prieteni, istorie, natură, plimbări, gastronomie antică, meșteșuguri antice, copii frumoși, oameni entuziaști, cărți bune, povești pasionante și animale simpatice.
Ne-am adunat pentru a învăța despre cetate, pentru a o promova și pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la starea sa precară de conservare și la lipsa cercetărilor arheologice moderne.
Am început cu o prezentare a cetății, cu multe informații, imagini, reconstituiri, urmată de discuții și întrebări.
Am continuat cu o prezentare a recent apărutei cărți „Sarmizegetusa Regia – redescoperirea cetății”.
Am urcat în cetate, unde am povestit și dezbătut despre monument, despre starea lui de conservare, despre viața dacilor de acum două mii de ani.
Un panou care nu spune prea multe…
Pauză de discuții înainte de admira minunatul pavaj din piatră, vechi de două mii de ani.
Cea mai spectaculoasă scară din piatră din lumea dacică se află la Piatra Roșie.
Două motive de speranță și bucurie. Copilul Ovidiu Badea din Boșorod, pasionat de istorie și deja bun cunoscător al cetății, ne arată că viitorul e în mâini bune. Alături de el, venit de la o mie de kilometri depărtare, profesorul Sergiu Musteață, de la Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău, unul dintre cele mai mari nume în materie de Patrimoniu Mondial, a cărui prezență ne-a onorat.
Prietenul nostru Puiu Ferencz, arheolog la muzeul din Deva, foarte bun cunoscător al acestui sit arheologic, a răspuns cu răbdare și profesionalism la toate întrebările oaspeților noștri.
Am coborât din cetate cu o foame de lup (dacic), continuând discuțiile. Desigur, cei mici au fost cei mai bravi.
La întoarcere, pe Terasa Verde a pensiunii ne-a așteptat un senzațional prânz dacic, gătit de echipa de la Pensiunea Dacica, pentru realizarea căruia ne-am documentat intens. Am încercat să reconstituim (atât cât s-a putut) un crâmpei din viața dacilor, desigur, a celor de la curtea regală, al căror meniu trebuie să fi fost mult mai sofisticat decât cel al locuitorilor de rând. Cel puțin la o masă de protocol, oferită unor oaspeți străini de către regele sau nobilii daci, se puteau găsi bucate asemănătoare celor de mai jos.
Înainte de a ne așterne la mâncat, le-am povestit oaspeților despre bucătăria antică și care sunt sursele noastre de documentare.
Am avut în meniu gustări precum brânzeturi simple sau frecate cu ierburi sălbatice și aromate, între care sovârful (oregano sălbatic) și menta, apoi slănină aurie însoțită de ceapă roșie spartă cu pumnul de feciorii noștri, dar și napii atât de neglijați astăzi, care copți sunt foarte delicioși.
Am pregătit un terci de linte cu unt, cimbru și ceapă, lângă care am așezat sfeclă roșie și cârnați.
Mazărea am preparat-o după o rețetă antică celtică, reconstituită de Jaqui Wood, arheolog britanic specializat în bucătăria preistorică și antică, și include, pe lângă ingredientul de bază, boabe de muștar, usturoi, unt de casă, bureți de pădure (moițe, în cazul nostru), cimbru și smântână.
Mămăliga de mei, fiartă în lapte și unt de casă, a însoțit restul bucatelor. Același lucru l-au făcut turtele coapte pe plită.
Ficățeii i-am gătit în miere și i-am servit cu praz înecat în vin alb.
Tocana de porc cu măcriș, măiestrit gătită de Onu la ceaun, la foc mic, a dispărut repede de pe masă.
Friptura de porc cu prune, usturoi și praz am gătit-o după o rețetă din Grecia Antică, reconstituită de Sophia Souli, specialistă în gastronomie antică.
Păstrăvul pe frunze de hrean a făcut și el repede picioare.
La desert am oferit prăjitură de mei cu miere și nucă și fructe de sezon: mere, struguri, prune, afine.
De băut, pe lângă apa de izvor, ne-am delectat cu vinuri bune și cu deja celebrul mied dacic, obținut din miere prin fermentare lentă.
Oaspeții s-au simțit foarte bine și s-au încins la vorbă, subiectele preferate fiind, desigur, cele legate de civilizația dacilor.
Prânzul a fost oferit de Fundația Dacica în colaborare cu Pensiunea Dacica, iar participarea la eveniment a fost liberă.
Am stat tolăniți pe iarbă, ascultându-l și urmărindu-l în acțiune pe meșterul fierar Komakiza, foarte priceput în fierărie antică.
Am tras cu arcul și am aruncat cu sulița, sub îndrumarea frumoasei amazoane Roxana.
Am povestit, ne-am împrietenit, am închinat un pahar pentru cetate, am înțeles încă o dată cât de important e să ne adunăm laolaltă și să conștientizăm valoarea acestui monument și am promis să dăm vestea mai departe: Cetatea dacică Piatra Roșie trăiește, e vie, e iubită și vizitată, e celebrată. Mai rămâne să fie protejată de autorități, promovată cum se cuvine și cercetată de către specialiști, pentru a-i afla povestea, căci prea puține lucruri se știu despre ea.
Le mulțumim tuturor participanților și ne vedem la anul! (Mai jos, măgărușa Rușa și măgărelu’ Relu, pregătind buchetele de decor).
