Cum a devenit „drum pavat” scara de piatră de la Sarmizegetusa Regia

Drumul pavat este unul dintre cele mai spectaculoase și mai iubite monumente ale Sarmizegetusei Regia. Cred că puțini sunt turiștii care nu se opresc să îl admire și fotografieze când coboară spre zona sacră. În zecile de vizite pe care le-am făcut în ultimii ani în sit am auzit adesea exclamații de uimire și admirație în fața spectaculosului drum de piatră. Numai că puțini sunt cei care știu că acela nu este un drum pavat, ci o tristă reconstrucție modernă, falsificată, a străvechii scări dacice de piatră ce cobora la temple.

Scara de piatră

Anul primelor mari descoperiri de la Sarmizegetusa Regia, 1950, aducea pentru prima oară în atenția publicului și a lumii științifice existența unui pavaj monumental care lega fortificația de zona sacră. Ascuns sub un stras gros de pământ, pavajul nu fusese identificat de cercetările sporadice anterioare sau de răvășirile căutătorilor de comori. Lucru firesc, pentru că magnifica amenajare fusese dezafectată și acoperită cu pământ încă din Antichitate.

Conform descrierilor din rapoartele arheologice, e vorba de o scară de piatră cu trepte scunde, din dale de calcar, lată de cinci metri și mărginită de o balustradă, pe care se presupune că se sprijinea o galerie de lemn. Pavajul venea dinspre poarta estică a fortificației și cobora spre temple, unde se ramifica: un braț se îndrepta spre tempul de pe terasa X, altul cobora pe terasa XI, unde se lărgea, formând o piațetă pavată în dreptul marelui templu circular.

După dezvelire, arheologul Constantin Daicoviciu a decis să lase vizibilă o porțiune de cca 40 m, cea mai bine păstrată, și o parte din piațeta pavată, restul fiind acoperit cu pământ, pentru conservare.

Fotografiile din anii ’50 arată această scară într-o stare destul de conservare destul de bună, cu treptele vizibile. Din păcate, nu s-a luat nici o măsură de conservare, pavajul fiind lăsat în voia sorții și a precipitațiilor. În 1971 Hadrian Daicoviciu spunea cu amărăciune:

„Porțiunea dezvelită a drumului pavat care lega cetatea de incinta sacră este de nerecunoscut: lespezile de calcar ale pavajului au fost în bună parte erodate de apă”.

Situația avea să se agraveze în anii următori, dintr-un motiv pe care îl aflăm de la arhitectul care s-a ocupat ulterior de restaurarea scării: sub pavaj se afla un strat impermeabil de lut, iar apa stagna sub dale, în lipsa unui drenaj.

„Drumul lui Călinescu”

Marele proiect de conservare și restaurare a Sarmizegetusei Regia din anii 1979-1980, continuat cu suflu mai restrâns în anii următori, a vizat și scara de piatră. Arhitectul Cristian Călinescu este cel care a analizat situația în care se afla pavajul și a venit cu soluția de restaurare. El a propus efectuarea de drenaje, consolidarea taluzurilor, demontarea pavajului și remontarea lui cu plombele necesare, confecționate din calcar de Podeni (care astăzi este deja în mare parte deteriorat), pentru că existau multe piese lipsă. Când însă au fost scoase dalele, a avut surpriza să constate că cele mai multe erau atât de deteriorate pe partea inferioară, din pricina stagnării apei, încât nu mai puteau fi folosite la reconstrucția scării. Așa se face că astăzi mai sunt puține elemente originale în structura monumentului.

Situația pavajului înainte de restaurare. Arhiva Institutului Național al Patrimoniului

Situația pavajului după restaurare. Arhiva Institutului Național al Patrimoniului (cu negru, dalele originale)

Dale originale (în centru) și replici din calcar de Podeni

Ceea ce este însă șocant în soluția aleasă de arhitect (și aprobată de arheologi?) este eliminarea treptelor și reamenajarea pavajului într-un singur plan, care astfel s-a transformat în „drum”: drumul care astăzi îi uimește pe turiști și îi face să își imagineze lucruri care nu au existat în Antichitate. „Drumul lui Călinescu”.

Drumul pavat în prezent

Restaurarea este un fals, iar acest lucru trebuie spus cu voce tare. Mi-e greu să înțeleg de ce s-a renunțat la trepte. Probabil a fost mai simplu așa, deși la sumele care s-au investit cu acea ocazie, nu ar fi fost un efort atât de mare să se respecte forma originală a monumentului. Poate arhitectul Călinescu nu a înțeles corect ce se află acolo. Poate arheologii nu au fost atenți, când li s-a prezentat proiectul. Poate…

O scară nu este același lucru cu un drum. Modul de folosire diferă la cele două, dar și semnificația. Scările monumentale sunt o caracteristică a cetăților dacice din Munții Șureanu: cea mai spectaculoasă scară conservată se află la Piatra Roșie (considerată tot… drum pavat), dar există scări de piatră conservate și la Costești-Cetățuie sau Bănița. Pentru înțelegerea corectă a similitudinilor dintre aceste cetăți și a modelelor arhitecturale, ar fi fost fundamentală păstrarea formei originale a scării de la Sarmizegetusa Regia.

Scara de piatră de la Piatra Roșie

Astăzi, turiștii care vin la Sarmizegetusa Regia pot citi câteva informații pe un panou situat în capătul de sus al „drumului”. Nu se spune însă că acel drum este o reconstrucție (eronată) din 1980 a vechii scări de piatră. Turistul vede dalele din calcar de Podeni și se entuziasmează în fața „drumului”.

Toamna și iarna drumul este adesea acoperit de frunze sau zăpadă, iar adminsitrația sitului preferă să îl lase așa. Vizitatorul rămâne cu imaginea și informațiile de pe panou și cu ideea unui drum drept ca în palmă…

Drumul pavat în noiembrie 2015

Reconstituirea virtuală

Deși mărginit de o balustradă metalică urâtă și explicat printr-un panou cu informații jenante, drumul pavat rămâne, pentru vizitatorii capitalei regale, una dintre imaginile și amintirile cele mai puternice. E greu de înțeles de ce, după trei decenii și jumătate, încă se păstrează tăcerea asupra acestui fals. Există o echipă tânără de arheologi și o administrație nouă, însă turistul este în continuare dezinformat.

Pentru a oferi publicului o imagine cât mai apropiată de realitate a acestui monument, am colaborat cu Mihai Stancu (România de Vis) la o reconstituire virtuală 3D. Lipsesc multe date, pentru că rapoartele de săpătură sunt extrem de sumare, astfel că pentru Mihai a fost o provocare realizarea acestui 3D. Care, desigur, are limitele sale, dar reprezintă un mare pas înainte față de „Drumul lui Călinescu”.