„Sarmizegetusa Regia”: de la roman polițist la o antropologie a cercetării
Soarta cărților e mereu în mâna cititorilor și fiecărui cititor i se dezvăluie semnificații diferite ale textului, după orizontul de cunoaștere, experiența și trăirile fiecăruia. De curând, cinci specialiști au vorbit despre cartea mea „Sarmizegetusa Regia – Redescoperirea cetății”, cu ocazia unei lansări la Iași, și am avut prilejul să văd creionate cinci fațete ale acestei cărți – unele surprinzătoare chiar și pentru mine, ca autor.
Cei cinci, cărora le sunt adânc recunoscătoare, sunt: dr. Sever Boțan, dr. Ion Ioniță, dr. Alexander Rubel, dr. Magda Lazarovici (toți de la Institutul de Arheologie Iași) și conf. dr. Marius Alexianu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași).
1. O aventură filologică și arheologică
Nu puțini sunt cei care mi-au spus că această carte se citește ca un roman polițist (cel puțin prima parte a ei). Totuși, a fost o surpriză când colegul meu Sever, după ce a prezentat cu maximă acribie structura cărții și i-a sintetizat conținutul, a numit-o „o veritabilă aventură filologică și arheologică” și, spre onoarea mea, a comparat-o cu romanul fundamental al arheologiei, Zei, morminte, cărturari, semnat de C.W. Ceram.
2. Singura lucrare de anvergură despre Sarmizegetusa Regia
Dr. Alexander Rubel, directorul Institutului de Arheologie din Iași, cel care a acceptat transferul de la Cluj al unui doctorat „aproape compromis” (cum l-a numit chiar dlui), refuzat de colegii clujeni, a subliniat că este o carte extrem de importantă, singura carte despre Sarmizegetusa Regia, deși în acel sit se sapă de multe decenii. Mai mult, dacă cei care sapă acolo ar fi știut ce scrie în această carte, nu ar fi făcut unele interpretări greșite.
3. Prima lucrare de anvergură pentru istoriografia arheologiei românești
Latura istoriografică a lucrării a fost analizată de dr. Ion Ioniță, care o consideră prima lucrare de anvergură pentru istoriografia arheologiei românești și așteaptă cu interes continuarea lucrării, imaginându-și deja ce vor conține volumele 4 și 5 (nu, nu am în plan chiar atâtea!). Încă un superlativ onorant:
Este prima lucrare de o asemenea anvergură pentru istoriografia arheologiei românești. Există lucrări de istoriografie, dar sunt articolașe, note, care se pierd pur și simplu. Ca să găsești o informație, trebuie să cauți mult. Aici, în această carte avem tot, sau o parte a unui tot care privește un sit de o importanță colosală. Nu există așa ceva pentru alt obiectiv. Chiar cei care au săpat acolo nu știau foarte multe lucruri dintre cele pe care le-ați scris dvs. în carte.
Nu cred că există în arheologia românească o a doua lucrare care să abordeze atât de larg și atât de profesionist această temă. Nu se poate să facem arheologie fără să știm de unde am plecat.
4. O lucrare de antropologia cercetării
Pe dl conf. dr. Marius Alexianu nu îl mai întâlnisem până la lansare. Cu atât mai neașteptată și tulburătoare a fost perspectiva sa asupra cărții (și, implicit, asupra autoarei).
Ca absolvent de filologie clasică, am simțit în lucrarea doamnei Pețan acea grandoare pe care ți-o dă studierea literaturilor și civilizațiilor antice europene. Și cred că aceasta a constituit unul dintre motivele determinante ale demersului dumneaei, un demers foarte, foarte complex, ca un fluviu în care se varsă diverse râuri, un demers care solicită multiple competențe. Și vă spun, foarte puțină lume reușește să treacă acest examen al cântării pe mai multe clape dintr-odată. Am observat că autoarea merge pe diferite claviaturi și pe diferite specialități cu egală și convingătoare competență. Însă, ceea ce am remarcat, deși dumneaei nu o spune expressis verbis, este că această carte este de fapt o carte de antropologie a cercetării. A cercetării în arheologie și chiar a cercetării în domeniul valorificării în sens economic a trecutului. Adică ea a reunit într-un discurs multifațetat diverse tipuri de discursuri care au dus la o antropologie a cercetării. Iar eu, prin aceste câteva cuvinte, am încercat să fac o succintă antropologie a autoarei. Pentru că fără mintea aceasta deschisă, fără inspirația asta epopeică, această carte nu s-ar fi scris.
5. O carte scrisă din pasiune pentru Sarmizegetusa Regia
Am avut șansa imensă de a o avea coordonatoare de doctorat la Iași pe dna dr. Magda Lazarovici, care a înțeles mai bine decât oricine altcineva ce înseamnă Sarmizegetusa Regia pentru mine. Specialsită în cultura Cututeni (dar cu o mare pasiune și pentru epoca dacică), a avut curajul și generozitatea să preia acest doctorat, din motivele de mai jos.
Eu sunt o fire pasională, ca toți cucutenienii, și mi s-a părut întotdeauna nedrept ca această civilizație, care ne-a lăsat niște monumente extraordinar de interesante și insuficient cunoscute, să nu fie valorificată nici din punct de vedere istoric, științific, și nici măcar turistic.
Rolul meu în această istorie, care s-a terminat cu happy end aici, a fost numai acela să acord o mică șansă unei persoane pasionate, care a vrut să facă ceva pentru un monument de care se simte atașată sufletește. Eu consider că fiecare așezare legată de preistoria și istoria noastră are un destin, așa cum avem fiecare dintre noi. Eu sper ca prin contribuția pe care a adus-o doamna Aurora Pețan, și acest monument de o importanță colosală pentru civilizația noastră să se îndrepte în sfârșit pe drumul cel bun.
6. Fluctuat nec mergitur
Lansarea de la Iași a însemnat mult mai mult decât o întâlnire cu cititorii și cu specialiștii. A fost o reparație, venită la timpul potrivit, după perioada de restriște din mediul științific de la Cluj. Pentru că, așa cum am spus în cuvântul de încheiere, destinul acestei cărți este marcat de două mișcări largi din propriul meu destin. Mai întâi am părăsit Bucureștiul, acum aproape zece ani, și m-am mutat în munți, aproape de obiectul meu de studiu, Sarmizegetusa Regia, cu care știam că trebuie să conviețuiesc, dacă vreau să îi descifrez tainele. Apoi, când această primă fază a cercetării a fost încheiată și urma să capete forma unui doctorat la Universitatea clujeană, a trebuit să iau distanță, să plec la Iași, într-un mediu științific detașat, departe de atmosfera irațională de care m-am izbit la Cluj. Este o poveste pe care o voi spune într-o zi, deoarece este relevantă pentru istoricul cercetărilor de la Sarmizegetusa Regia și o mostră edificatoare cu privire la mediul științific al acestor ani.
În sfârșit, această întâlnire a fost despre lucruri mult mai importante decât o simplă carte. A fost despre colegii mei de la Institutul de Arheologie din Iași, care au sprijinit acest doctorat „în exil”, cu detașarea și rectitudinea de care orice cercetător ar trebui să dea dovadă. A fost despre prieteni care și-au lăsat ale lor și au venit de departe, unii chiar de la Chișinău, special pentru acest moment: mulțumesc, Livia Sîrbu și Ciprian Lazanu!
A fost despre cititorii care au venit din diverse părți, unii tocmai de la București, pentru a asculta poveștile Sarmizegetusei. A fost despre oameni extraordinari, pe care abia i-am cunoscut, și care au sărit să mă ajute, s-au ocupat de organizare, de protocol, de toate detaliile șederii mele la Iași: mulțumesc, Raluca Răzuș & Liviu Matricală, Oana & Liviu Albu! A fost despre o libărie și un librar care își cunoaște rostul și menirea cum puțini o mai fac astăzi: mulțumesc, Crina Sandu și Librăria „Orest Tafrali”!
Pe scurt, această întâlnire a fost despre oameni, iar această carte a fost în primul rând un pretext de a ne aminti că rostul cercetătorului nu este cel de a-și admira CV-ul în propriu-i turn de fildeș, ci de a se face punte (sau măcar luntre) între malul științei și cel al publicului, oricât de grele furtuni s-ar abate asupra lui.
