1 iunie la Fundatia Dacica, alaturi de Maria
Anul acesta am sărbătorit 1 iunie… pe 4 iunie! Au devenit deja o tradiție activitățile pe care le organizăm de Ziua Copilului pentru elevii Școlii Generale din Boșorod. Și cum două sărbători sunt mai bune decât una, i-am lăsat pe copii să petreacă Rusaliile în familie și i-am invitat la noi la fundație pe data de 4, pentru a petrece o zi în care să-și pună în valoare talentele artistice și să-și dezlănțuie energia în aer liber.
Dacă, la precedentele vizite, copiii din Boșorod au fost arheologi, ceramiști, pictori sau arhitecți, de data asta s-au transformat în graficieni. Au învățat ce înseamnă designul grafic, au inventat fiecare câte un corp de literă și l-au ilustrat prin tehnica colajului, folosind hârtie colorată, frunze și flori. Apoi, cu literele decorate, au alcătuit un mesaj de încurajare pentru colega și prietena lor, Maria Rujoi, aflată la tratament în Italia, pe care o așteaptă cu nerăbdare să revină acasă.