Proiectul „Educație la Înălțime” și-a ales echipa de profesori

Proiectul „Educație la Înălțime” și-a ales echipa de profesori și se pregăteșe pentru primele lecții!

Nu a fost chiar simplu, pentru că nu am căutat orice fel de profesori. Cum vorbim de ”educație la înălțime”, ne-am dorit profesori care să îi facă pe elevii lor să zboare, să îi poarte dincolo de zidurile școlii, pe tărâmurile imaginației și ale pasiunii. Iar marea noastră bucurie a fost că am găsit mulți astfel de profesori. Da, sunt dascăli care pun în primul rând elevul, nu programa, care se pun în locul copilului și încearcă să facă lecțiile cât mai captivante, care inventează și reinventează metode de predare, care văd dincolo de manual, tablă și cretă, care fac acrobații printre jaloanele înțepenite în trecut ale sistemului.

Și ne-am mai dorit ca profesorii din proiectul nostru să aibă o legătură cu mediul rural. Să înțeleagă problemele școlilor de la sate și să lupte împreună cu noi pentru ca elevii de la sat să vadă în originea lor un titlu de mândrie, nu o povară.

Cele trei profesoare care ne-au cucerit iremeidabil sunt (de la stânga la dreapta): Cristina Dudan (biologie), Adriana Balaj (istorie) și Irina Constantinescu (geografie).

Cristina, Adriana și Irina ne-au cucerit prin imaginația lor, prin entuziasmul cu care vorbesc despre meseria lor, prin dragostea pentru copii, dar mai ales prin ceea ce au realizat în școlile la care predau și în programele pe care le-au lansat. Nu e o întâmplare că toate 3 provin din proiectul Aspire for Teachers, un program de elită în care au fost incluși 40 profesori selecționați din peste 600 de aplicanți. Acolo profesorii au urmat cursuri cu specialiști din străinătate în care au învățat practici pedagogice inovatoare, metode de predare nonformale, abilități soft, leadership, comunicare sau vorbire în public.

Prima întâlnire de lucru din cadrul proiectului a avut loc la sediul Fundației Dacica, din satul Alun, jud. Hunedoara. Cei trei profesori care vor realiza lecțiile de la distanță au venit special în munții dacilor ca să îi întâlnească pe directorii și profesorii școlilor din comunele Orăștioara de Sus, Beriu și Boșorod. Ei vor lucra împreună pentru a transforma lecțiile din proiect în adevărate revelații pentru elevi, care să le capteze atenția și să le provoace imaginația.

“Educație la Înălțime” este un proiect pilot inovator de educație non formală prin care elevii din trei școli din munții Orăștiei au parte de lecții speciale în care, cu ajutorul tehnologiei și a dronelor, profesori de elită le predau chiar din locurile care sunt subiectele lecțiilor. Proiectul a fost declarat căștigător în competiția ”RoSmart în Țara lui Andrei” – OMV Petrom. Inițiatorii proiectului sunt Marius Toader și Adrian Robe, în parteneriat cu Fundația Dacica. Beneficiarii proiectului sunt școlile generale din Orăștioara de Sus, Boșorod și Beriu (jud. Hunedoara).

Puteți urmări cum se desfășoară proiectul pe pagina de facebook a proiectului, AICI.