Excursie documentara pe Valea Aninesului – martie 2015
Am așteptat topirea zăpezii pentru a reveni pe Valea Anineșului, unde se află enigmatica cetate dacică de pe Vârful lui Hulpe și a doua așezare civilă ca mărime după cea de pe Dealul Grădiștii. Ambele sunt neinvestigate de arheologi, iar puținele informații existente sunt confuze. Deplasarea face parte din proiectul de cercetare „Dava de pe Valea Anineșului”, desfășurat de Centrul de Studii al Fundației Dacica.
Întinsele terase din așezarea de pe Comărnicelul Cetei, acoperite complet de pădure și întinzându-se pe toată fața însorită a dealului, îi așteaptă pe arheologii viitorului să le acorde atenție.
Terasele, în număr de cca 40, sunt grupate pe trei interfluvii de torenți, alcătuind adevărate „cartiere”.
Ne-am bucurat și de covoarele de ghiocei de pădure și de primele frunze de leurdă, în pădurea tăcută de secole.
Primul raport de cercetare rezultat în urma acestor deplasări din cadrul proiectului va fi publicat în cursul lunii martie 2015 și se va axa pe cetatea de pe Vârful lui Hulpe, urmând ca așezării civile să i se dedice un studiu aparte în viitorul apropiat.